Recent a apărut si ecologia, care e nu doar o stiinţă, ci o optică generală sau integralistă, un fel de a privi viaţa si lumea modernă.
Ecologismul devine si o disciplină, o mentalitate, o viziune laică, umanistă, tot mai populară, având mult în comun cu spiritul primar al religiilor. Similar religiilor, ecologia îndeamnă la cumpătare. Îndemnând la stoparea sau înfrânarea apetitului achizitiv si consumist, la stoparea risipei, la economisirea de resurse, ea îndeamnă, asadar, la reţinere.
Inspirate stiinţific, miscările ecologiste impun de la anularea tensiunilor si conflictelor, dialogul si conlucrarea la nivelurile politice, până la disciplina igienei individuale, protecţia mediului si reciclarea deseurilor.
Miscările ecologiste sunt cele care atrag atenţia asupra nevoii de frânare, dacă nu chiar de stopare, a cursei dezvoltării tehnologice, industriale si de exploatare a rezervelor mondiale. Ecologia, nu doar războaiele, comerţul si bursa, a făcut ca oamenii, statele si guvernele să-si dea seama de interdependenţa totală în care coexistăm. E o viziune ecologică aceea care ne-a dat gustul cooperării si comuniunii cu semenii altor culturi, religii, politici si economii.
Chiar si „noua ordine economică mondială“, aceea care prevede redistribuirea bunurilor, a bogăţiei si a finanţelor pe mapamond, cu toate că reprezintă un ideal romantic-religios, devine tot mai actuală, discutată si impusă pe mese de tratative tot de către curentul ecologist. Desigur, ideea repartizării echitabile, între toate statele lumii sau între indivizii sociali, a avuţiilor concentrate în zone sau în case izolate este deocamdată utopică.
Deocamdată lumea stă pe marginea superficială, hibridă si adesea conflictuală a gândirii de tip tradiţional, religios, combinată cu gândirea competitivă si consumistă a modernităţii secularizate. Omul actual poate ţine post din când în când, ori poate face danii la mănăstiri si milostenii în contul unor orfani sau vedete mediatizate, în paralel cu demonstrarea unor snoabe si bestiale excese. Omul contemporan poate balansa sau presta în paralel gesturi ce ţin, pe de o parte, de morala penitenţelor primitive, iar pe de altă parte, de achiziţionismul exhibiţionistic, de risipa scandaloasă si de consumismul-record.
Până să devină mentalitatea ecologistă una asumată la nivel popular, omul va mai balansa între, pe de o parte, biserică si duhovnicia de tip monastic, pe de alta, atavismul bazat pe lăcomie si consum distructiv.
Ecologismul e raţiune, demonstraţie, stiinţă si mai puţin mit iraţional si lipsă de responsabilitate, dogmă. Odată ce ecologismul va deveni „religie“, poate că îsi va face si el propriile instituţii sau evenimente culturale, calendare si acţiuni, reprezentări, semne, simboluri sau mituri.
Pentru moment, cât mai e doar o minoritate, ecologismul pare că va salva omenirea mai eficient decât ar fi făcut-o religiile.